Cum să recunoști hainele originale

Orice doamnă sau orice domn stilat își dorește haine originale, de bună calitate, însă de multe ori nu-și permite să le cumpere din cauza bugetului destinat altor cheltuieli. Și este adevărat că hainele originale au prețuri amețitoare dacă sunt cumpărate din magazinele de firmă, având parcă un public-țintă în care nu oricine se poate încadra.

Însă există o soluție pentru a vă putea permite aceste haine originale, după care tânjim cu toții: second-handurile, târgurile de vechituri, outleturile sau unele magazine online. Însă toate acestea pot fi pline de tot felul de capcane, comercianții ajungând să perceapă un preț mult prea mare pentru un produs fake- adică un produs care imită foarte bine originalul, dar nu este. Așa că dacă vreți să nu vă lăsați păcăliți de o asemenea politică înșelătoare, iată de ce aspecte trebuie să țineți cont atunci când ați plecat la vânătoare de haine originale:

  • verificați cu atenție haina respectivă. Nu trebuie să existe niciun defect. Mânecile să fie egale, dacă vorbim de bluze, cusăturile să fie perfect drepte. Nu trebuie să existe nicio ață care atârnă inestetic, niciun tiv care dă impresia că mai are puțin și se descoase. Atețe folosite de hainele originale au aceeași culoare peste tot, pentru a oferi un efect perfect estetic, pe când cele fake, folosesc mai multe culori pentru ațe.
  • mirosul hainei respective este important și de multe ori este destul de greu să îl percepeți pe cel corect fiindcă în second-handuri hainele sunt date cu o soluție puternică, cu rol dezinfectant, care anulează toate celelalte mirosuri. Însă dacă vânzătorul percepe că este un produs nou-nouț, trebuie să știți că un meterial de calitate are un altfel de miros față de un fake. Materiale unui fake vă duc cu gândul la un miros de plastic/carton, ușor neplăcut din cauza rigidității materialului.
  • puteți compara mai multe produse de același fel, dacă există în magazinul respectiv. Eletrebuie să fie perfect identice în ceea ce privește tivul, culoarea, cusăturile, chiar dacă mărimea diferă.
  • atingeți materialul produsului pentru a-i simți calitatea. Acesta nu trebuie să conțină fibre rarifiate, nu trebuie să fie scămoșat, descusut în zone cheie cum ar fi baza mânecii, umerii, axila, partea inferioară a pantalonilor ce conține tivul etc.
  • indiferent cât de mult v-ați grăbi, trebuie să vă rezervați puțin timp pentru a proba haine respectivă și asta pentru a vă da seama cum se așază pe voi. Nu trebuie să aibă umerii prea lăsați sau prea ridicați pentru că acest lucru înseamnă că nu a fost lucrat cum trebuie, deci nu este un produs original.